În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.797/2017 pentru aprobarea regulamentelor – cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba îndeplinește următoarele atribuţii:
A. În domeniul beneficiilor de asistenţă socială
1.) asigură și organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de
asistență socială;
2.) urmărește și răspunde de îndeplinirea condițiilor legale de către titularii și
persoanele îndreptățite la beneficiile de asistență socială;
3.) realizează activitatea financiar-contabilă privind beneficiile de asistență socială
administrate;
4.) elaborează și fundamentează propunerea de buget pentru finanțarea beneficiilor
de asistență socială;
5.) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege;
B. În domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale
1.) elaborează, în concordanță cu strategiile naționale și locale și cu nevoile
identificate, strategia județeană de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu și lung,
pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de 10 ani, pe care o transmite spre dezbatere și avizare
comisiei județene de incluziune socială, o propune spre aprobare consiliului județean și
răspunde de aplicarea acesteia;
2.) elaborează planurile anuale de acțiune privind serviciile sociale administrate și
finanțate din bugetul județului Alba și le propune spre aprobare Consiliului Județean Alba,
care cuprind date detaliate privind numărul și categoriile de beneficiari, serviciile sociale
existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înființate, programul de contractare a
serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat și sursele de finanțare;
3.) inițiază, coordonează și aplică măsurile de prevenire și combatere a situațiilor de
marginalizare și excludere socială în care se pot afla anumite persoane, grupuri sau
comunități;
4.) identifică familiile și persoanele aflate în dificultate, precum și cauzele care au
generat situațiile de risc de excluziune socială;
5.) identifică barierele și acționează în vederea realizării accesului deplin al
persoanelor cu dizabilități în societate;
6.) asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu
surdocecitate, interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al
persoanei cu surdocecitate;
7.) realizează atribuțiile prevăzute de lege în procesul de acordare a serviciilor
sociale;
8.) încheie, în condițiile legii, contracte de parteneriat public-public și public-privat
pentru sprijinirea financiară și tehnică a autorităților administrației publice locale de la nivelul
județului Alba pentru susținerea dezvoltării serviciilor sociale;
9.) propune înființarea serviciilor sociale de interes județean sau local;
10.) colectează, prelucrează și administrează datele și informațiile privind
beneficiarii, furnizorii publici și privați și serviciile administrate de aceștia;
11.) realizează registre electronice pentru toți beneficiarii de servicii sociale
prevăzuți de lege, care sunt transmise către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sau,
după caz, autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor
sociale aflate în subordinea acestuia;
12.) monitorizează și evaluează serviciile sociale aflate în administrare proprie;
13.) elaborează și implementează proiecte cu finanțare națională și internațională în
domeniul serviciilor sociale;
14.) elaborează proiectul de buget anual pentru susținerea serviciilor sociale în
conformitate cu planul anual de acțiune și asigură finanțarea/cofinanțarea acestora;
15.) asigură informarea și consilierea beneficiarilor, precum și informarea populației
privind drepturile sociale și serviciile sociale disponibile;
16.) furnizează și administrează serviciile sociale adresate copilului, familiei,
persoanelor cu dizabilități, persoanelor vârstnice, precum și tuturor categoriilor de beneficiari
prevăzute de lege, fiind responsabilă de calitatea serviciilor prestate;
17.) planifică și realizează activitățile de informare, formare și îndrumare
metodologică, în vederea creșterii performanței personalului care administrează și acordă
servicii sociale aflate în administrare proprie;
18.) colaborează permanent cu organizațiile societății civile care reprezintă interesele
diferitelor categorii de beneficiari;
19.) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de reglementările legale în vigoare.
C. În vederea asigurării eficienţei şi transparenţei în planificarea, finanţarea şi acordarea serviciilor sociale
1.) asigură informarea comunității prin publicarea pe pagina de internet proprie sau,
atunci când acest lucru nu este posibil, prin afișare la sediul Direcției Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului Alba a informațiilor privind:
activitatea proprie și serviciile aflate în proprie administrare – formulare/modele de
cereri în format editabil, programul instituției, condiții de eligibilitate etc.;
informații privind serviciile sociale disponibile la nivelul județului Alba, acordate
de furnizori publici ori privați;
informații privind alte servicii de interes public care nu au organizate
compartimente deconcentrate la nivelul județului Alba;
2.) transmite către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale strategia de dezvoltare a
serviciilor sociale de la nivelul județului Alba, precum și planul anual de acțiune, în termen de
30 de zile de la aprobarea acestora;
3.) organizează sesiuni de consultări cu reprezentanți ai organizațiilor beneficiarilor
și ai furnizorilor de servicii sociale în scopul fundamentării strategiei de dezvoltare a
serviciilor sociale și a planului anual de acțiune;
4.) comunică sau, după caz, pune la dispoziția instituțiilor/structurilor cu atribuții în
monitorizarea și controlul respectării drepturilor omului, în monitorizarea utilizării
procedurilor de prevenire și combatere a oricăror forme de tratament abuziv, neglijent,
degradant asupra beneficiarilor serviciilor sociale și, după caz, instituțiilor/structurilor cu
atribuții privind prevenirea torturii informațiile solicitate, acordându-le sprijin în realizarea
vizitelor de monitorizare, în condițiile legii;
5.) transmite către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sau, după caz,
autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale aflate în
subordinea acestuia, trimestrial, în format electronic, situații statistice care privesc serviciile
sociale organizate și acordate la nivelul județului Alba, conform solicitărilor acestora;
6.) publică pe pagina de internet a Direcției Generale de Asistență Socială și
Protecția Copilului Alba și afișează la sediul instituției informațiile privind costurile
serviciilor sociale acordate, pentru fiecare serviciu furnizat;
7.) transmite către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale sau, după caz,
autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale aflate în
subordinea acestuia, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, datele privind beneficiarii,
costurile și personalul/tipul de serviciu, înregistrate în anul anterior raportării.
D. În domeniul persoanelor adulte cu dizabilități
1.) promovează și asigură respectarea drepturilor persoanelor adulte cu dizabilități, în
conformitate cu prevederile înscrise în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și
în Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu
dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13
decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26
septembrie 2007, cu modificările ulterioare;
2.) asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate
persoanelor cu dizabilități, în condițiile legii, în baza strategiilor județene anuale, pe termen
mediu și lung, de restructurare, organizare și dezvoltare a sistemului de asistență socială
pentru persoanele cu dizabilități;
3.) acționează pentru promovarea alternativelor la protecția instituționalizată a
persoanelor cu dizabilități;
4.) asigură evaluarea nevoilor individuale ale persoanei cu dizabilități, propune
încadrarea în grad de handicap, respectiv menținerea în grad de handicap a unei persoane,
precum și programul individual de reabilitare și integrare socială a acesteia, avizează planul
individual de servicii al persoanei cu handicap întocmit la nevoie de managerul de caz,
recomandă măsurile de protecție a adultului cu handicap, evaluează îndeplinirea condițiilor
necesare pentru atestare ca asistent personal profesionist, prin serviciul de evaluare complexă,
și monitorizează activitatea acestuia;
5.) asigură secretariatul și condițiile de funcționare ale comisiei de evaluare și
încadrare în grad de handicap, prevăzute de lege;
6.) asigură monitorizarea realizării instruirii asistenților personali ai persoanelor cu
handicap grav;
7.) respectă opțiunea referitoare la asistent personal sau indemnizație, exprimată în
scris, emite acordul în acest sens și îl comunică angajatorului, în termenul prevăzut de lege;
8.) ia măsurile necesare pentru planificarea și asigurarea continuității serviciilor
acordate tânărului cu dizabilități la trecere din sistemul de protecție a copilului în sistemul de
protecție a adultului cu dizabilități, în baza nevoilor individuale identificate ale acestuia;
9.) asigură colectarea și transmiterea datelor statistice conform indicatorilor solicitați
de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție și alte
instituții cu activități în domeniu;
10.) identifică, evaluează și pregătește persoane care pot deveni asistenți personali
profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură formarea
continuă de asistenți personali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează activitatea
acestora;
E. În domeniul protecţiei persoanelor vârstnice şi a altor persoane adulte aflate în situaţii de dificultate
1.) completează evaluarea situației socioeconomice a persoanei adulte aflate în
nevoie, a nevoilor și resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informații și servicii adecvate
în vederea refacerii și dezvoltării capacităților individuale și ale celor familiale necesare
pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate, după epuizarea măsurilor prevăzute în
planul individualizat privind măsurile de asistență socială;
2.) acordă persoanei adulte asistență și sprijin pentru exercitarea dreptului său la
exprimarea liberă a opiniei;
3.) depune diligențe pentru clarificarea situației juridice a persoanei adulte aflate în
nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a nașterii acesteia;
4.) verifică și reevaluează trimestrial și ori de câte ori este cazul modul de îngrijire a
persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistență socială într-o
instituție, în vederea menținerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;
5.) asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a persoanei adulte
aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie a unor
centre specializate;
6.) depune diligențele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform planului
individualizat privind măsurile de asistență socială;
7.) asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate
persoanelor vârstnice, precum și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, în
condițiile legii;
8.) elaborează și implementează pe baza rezultatelor evaluării planul individualizat
de asistență și îngrijire pentru persoanele vârstnice instituționalizate în cadrul Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba;
F. În domeniul protecţiei drepturilor copilului
1.) facilitează accesul la servicii sociale pentru persoanele definite de lege ca
potențiali beneficiari, fără discriminare de sex, vârstă, religie, apartenență etnică sau
naționalitate și stabilește criterii obiective de eligibilitate și admitere, în funcție de tipurile de
servicii sociale furnizate și de resursele disponibile și dispune de proceduri și regulamente
interne ce respectă și sprijină drepturile beneficiarilor în ceea ce privește egalitatea de șanse și
tratament, precum și participarea egală a acestora în procesul de furnizare a serviciilor sociale;
2.) întocmește raportul de evaluare inițială/detaliată, după caz, a copilului și familiei
acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială, pentru cazurile care intră în
atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba;
3.) realizează, după caz, atât evaluarea inițială și/sau detaliată a nevoilor copiilor și
familiei acestora, cât și evaluarea complexă a cazului, pentru cazurile care intră în atenția
instituției;
4.) elaborează și implementează planul individualizat de protecție pe baza
rezultatelor evaluării detaliate;
5.) implică copiii și familiile acestora, în funcție de particularitățile de vârstă,
individuale și a interesului personal, în procesul de elaborare și implementare a planului
individualizat de protecție/planului de intervenție specifică, asigurându-se că beneficiarii au
responsabilități și îndatoriri pe care le cunosc și pe care trebuie să le respecte, încheind în
acest sens contracte de acordare a serviciilor sociale cu familiile/reprezentanții legali
interesați;
6.) monitorizează trimestrial activitățile de aplicare a hotărârilor de instituire a
măsurilor de protecție specială a copilului;
7.) identifică și evaluează, la cerere, familiile sau persoanele care pot lua copii în
plasament;
8.) evaluează garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le
îndeplinească familiile sau persoanele care pot deveni tutori și care pot primi un copil în
îngrijire dacă Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba sesizează
instanța de tutelă în acest sens;
9.) susține în fața Comisiei pentru Protecția Copilului/instanței judecătorești
competente propunerea privind instituirea/modificarea/revocarea unei măsuri de protecție
specială;
10.) monitorizează familiile și persoanele care au primit în plasament copii, pe toată
durata acestei măsuri;
11.) identifică, evaluează și pregătește, la cerere, persoane care pot deveni asistenți
maternali profesioniști, în condițiile legii; încheie contracte individuale de muncă și asigură
formarea continuă de asistenți maternali profesioniști atestați; evaluează și monitorizează
activitatea acestora;
12.) acordă, în colaborare cu Serviciul Public de Asistență Socială/persoană cu
atribuții de asistență socială din cadrul Unității Administrativ Teritoriale de la domiciliul
familiei, asistență și sprijin pentru menținerea relațiilor părinților copilului separat de familie,
în vederea reintegrării în mediul său familial, în conformitate cu planul de servicii;
13.) asigură, în colaborare cu Serviciul Public de Asistență Socială/persoană cu
atribuții de asistență socială din cadrul Unității Administrativ Teritoriale, măsurile necesare
pentru realizarea activităților de prevenire și combatere a violenței în familie, precum și
pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței în familie și agresorilor familiali;
14.) reevaluează trimestrial sau ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la
baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea
sau încetarea acestora;
15.) îndeplinește demersurile vizând deschiderea procedurii adopției interne pentru
copiii aflați în evidența sa;
16.) evaluează, pe baza solicitării, persoana sau familiile care doresc să adopte copii;
evaluează condițiile materiale și garanțiile morale pe care acestea le prezintă și eliberează
atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;
17.) susține, în fața instanței competente, cererea de deschidere a procedurii adopției
interne;
18.) susține, în fața instanței competente, cererea de încredințare în vederea adopției
copilului de către familia identificată ca potențial adoptatoare;
19.) susține, în fața instanței competente, cererea de încuviințare a adopției copilului
de către familia căreia i-a fost încredințat în vederea adopției;
20.) monitorizează evoluția copiilor adoptați, precum și a relațiilor dintre aceștia și
părinții lor adoptivi timp de doi ani după încuviințarea adopției;
21.) sprijină părinții adoptivi ai copilului, la cererea acestora, în îndeplinirea
obligației de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate
ale copilului o permit;
22.) intervine, la sesizare, alături de poliție și autoritățile locale în cazurile de
abuz/neglijare/exploatare și violență, evaluează situația de risc pentru părțile implicate și
propune soluții sau îndrumă părțile către servicii de specialitate;
23.) dezvoltă activități de informare și promovare a serviciilor oferite în interesul
superior al copiilor expuși la abuz, neglijare și exploatare, inclusiv violența în familie;
24.) monitorizează, statistic, cazurile de violență în familie, aflate în evidența
Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba și a celor comunicate de
către Serviciile Publice de Asistență Socială;
25.) realizează la nivel județean, baza de date privind copiii aflați în sistemul de
protecție specială, copiii și familiile aflate în situație de risc și raportează trimestrial aceste
date Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție;
26.) asigură organizarea, administrarea și finanțarea serviciilor sociale destinate
prevenirii separării copilului de familie și a celor destinate copilului lipsit temporar sau
definitiv de părinții săi, în condițiile legii;
27.) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege;
G. În domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice
1.) desfășoară activități de prevenire și combatere a violenței în familie, precum și
pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței în familie și agresorilor familiali;
2.) monitorizează măsurile necesare pentru realizarea activităților de prevenire și
combatere a violenței domestice, precum și pentru acordarea serviciilor destinate victimelor
violenței domestice și agresorilor familiali;
3.) dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizații neguvernamentale și cu alți
reprezentanți ai societății civile în vederea acordării și diversificării serviciilor destinate
prevenirii și combaterii violenței domestice;
4.) fundamentează și propune Consiliului Județean Alba, înființarea, finanțarea,
respectiv cofinanțarea instituțiilor publice care oferă servicii destinate prevenirii și combaterii
violenței domestice;
5.) sprijină și dezvoltă un sistem de informare și de consultanță accesibil persoanelor
victime ale violenței domestice, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele
normative în vigoare;
6.) monitorizează cazurile de violență domestică din județul Alba;
7.) identifică situații de risc pentru părțile implicate în situații de violență domestică
și îndrumă părțile către servicii de specialitate/mediere;
8.) realizează la nivelul județului Alba, baza de date privind cazurile de violență
domestică și raportează trimestrial aceste date către Agenția Națională pentru Egalitatea de
Șanse între Femei și Bărbați.
H. În relaţia cu furnizorii de servicii sociale
1.) asigură coordonarea metodologică a serviciilor sociale pentru copii și adulți în
vederea respectării standardelor minime obligatorii;
2.) desemnează managerii de caz pentru cazurile sociale înregistrate conform
standardelor minime de calitate în domeniul managementului de caz;
3.) asigură asistență de specialitate, la cerere și în limita resurselor disponibile, în
vederea obținerii acreditării serviciilor conform legii;
4.) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în acte normative sau stabilite prin
hotărâri ale Consiliului Județean Alba;
5.) monitorizează serviciile sociale acordate de către furnizorii privați aflați în relații
contractuale cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.
1.) coordonează metodologic și sprijină, la cerere, activitatea autorităților
administrației publice locale din județul Alba în domeniul asistenței sociale, protecției familiei
și a drepturilor copilului, a drepturilor persoanelor cu dizabilități, persoanelor vârstnice,
prevenirii și combaterii violenței în familie;
2.) coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de părinții
săi, precum și cea de admitere a adultului în instituții sau servicii, desfășurate la nivelul
serviciilor publice de asistență socială;
3.) acordă asistența tehnică necesară pentru crearea și formarea structurilor
comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistență socială și protecția
copilului;
4.) colaborează cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități în
domeniul asistenței sociale, protecției familiei și a drepturilor copilului, prevenirii și
combaterii violenței domestice sau cu operatori economici prin încheierea de convenții de
colaborare cu aceștia;
5.) dezvoltă parteneriate și colaborează cu organizațiile neguvernamentale și cu alți
reprezentanți ai societății civile în vederea acordării și diversificării serviciilor sociale și a
serviciilor destinate protecției copiilor, persoanelor adulte cu handicap și a persoanelor
vârstnice în funcție de nevoile acestora;
6.) colaborează pe bază de protocoale sau convenții cu celelalte direcții generale de
asistență socială și protecția copilului, precum și cu alte instituții publice din unitatea
administrativ-teritorială, în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, conform legii;
7.) asigură, la cerere, consultanță de specialitate gratuită privind acordarea serviciilor
și măsurilor asistență socială și protecția copilului și a persoanelor adulte cu dizabilități;
8.) colaborează cu alte instituții furnizoare de servicii sociale, medicale și/sau de
învățământ pentru a facilita accesul la serviciile de specialitate oferite de acestea;
9.) fundamentează și propune Consiliului Județean Alba, înființarea, finanțarea,
respectiv cofinanțarea serviciilor pentru protecția copilului, persoanei adulte cu sau fără
dizabilități și a persoanelor vârstnice;
10.) organizează și realizează activități specifice contractării serviciilor sociale
acordate de furnizori publici și privați conform prevederilor hotărârilor adoptate în acest sens
de Consiliul Județean Alba;
11.) prezintă anual sau la solicitarea Consiliului Județean Alba rapoarte de activitate;
12.) asigură acordarea și plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu
handicap;
13.) sprijină și dezvoltă un sistem de informare și de consultanță accesibil
persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, victimelor violenței
domestice și oricăror persoane aflate în nevoie, precum și familiilor acestora, în vederea
exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;
14.) acționează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecția
instituționalizată a copiilor și a persoanelor cu dizabilități;
15.) organizează activitatea de selectare și angajare a personalului din aparatul
propriu, a unităților furnizoare de servicii sociale și a serviciilor din structura sa, de evaluare
periodică și de formare continuă a acestuia;
16.) asigură serviciile administrative și de secretariat ale Comisiei pentru Protecția
Copilului Alba, respectiv ale Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba;
17.) realizează și actualizează periodic baza de date privind copiii aflați în sistemul
de protecție specială din județul Alba și raportează lunar date statistice referitoare la copiii
instituționalizați, în județul Alba, către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;
18.) realizează și actualizează periodic, la nivelul județului Alba, baza de date privind
persoanele adulte cu handicap și raportează statistic aceste date Ministerului Muncii și
Solidarității Sociale;
19.) acordă, la cerere, sprijin autorităților publice locale de la nivelul comunelor,
orașelor și municipiilor de pe raza teritorială a județului Alba, în scopul planificării,
dezvoltării și organizării serviciilor sociale de interes local;
20.) sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale, cu respectarea
prevederilor Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu
modificările ulterioare;
21.) încheie convenții de colaborare cu alte instituții de drept public sau privat în
vederea dezvoltării unor structuri de economie socială în care să se desfășoare activități de
producție cu caracter educativ/terapeutic. Aceste structuri pot fi dezvoltate în cadrul unităților
furnizoare de servicii sociale pentru copii sau adulți cu sau fără handicap și vor avea ca
obiective: formarea deprinderilor de viață independentă, asigurarea incluziunii sociale și
crearea posibilităților de formare a personalității individuale pentru o mai ușoară integrare în
viața socio-economică;
22.) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în acte normative sau stabilite prin
hotărâri ale Consiliului Județean Alba.